Iasi: 0374 884 025
Bucuresti: 0374 437 378
Ce este Formularul A1?
Formularul A1 este un document folosit pe teritoriul statelor Uniunii Europene/SEE/Elveția care atestă că sunt achitate contribuțiile sociale în statul unde aveți încheiat contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, prin obținerea formularului A1 aveți posibilitatea de a achita contribuțiile sociale în România pentru salariații care desfășoară activitate în altă țară membră UE.
Astfel, titularul Formularului dovedește că este supus legislației de securitate socială din statul de trimitere (România), pe toată perioada de valabilitate a documentului (2 ani).
De ce trebuie să obțin formularul A1?
Pentru a lucra, temporar, în legalitate în alt stat. Acest document este cerut de autorități, atât din țara de detașare, cât și din statul de trimitere, iar în lipsa acestuia autoritățile vor impune afilierea la sistemul asigurărilor sociale ale statului de detașare și plata contribuțiilor aferente în statul în care angajatul este detașat.
Prin Formularul A1 se atestă că temporar, angajatul desfășoară activitate în altă țară membră UE/ SEE/ Elveția, prin urmare nu există obligativitatea de a declara și plăti contribuții sociale în statul de detașare.
Care sunt beneficiile Formularului A1?
Ce se întâmplă dacă nu obțin Formularul A1?
Dacă nu se obține formularul A1, atunci plata contribuțiilor sociale se achită în statul de detașare, iar societatea angajatoare (din România) trebuie să facă toate demersurile necesare pentru a se autoriza în acel stat ca plătitor de contribuții sociale.
Desfășurarea unei activități lucrative în statul de detașare fără Formularul A1 sau fără a plăti taxe sociale în acel stat se consideră a fi muncă la negru, iar acest lucru poate atrage inclusiv răspunderea penală a administratorului societății.
Ce se întâmpă dacă am obținut A1 pentru a lucra în Franța și acum voi face o deplasare în Belgia sau alt stat?
Dacă se modifică condițiile de detașare, locul sau durata, se solicită eliberarea unui nou formular. De asemenea, la finalizarea perioadei de detașare, formularele A1 trebuie restituite la CNPP (Casa Națională de Pensii Publice București), Instituția care eliberează formularul A1.
Care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea obține Formularul A1?
Excepția de la regula este pentru: societățile care activează în domeniul transporturilor unde cifra de afaceri pe teritoriul României poate fi minim 5% din cifra de afaceri totală.
În cât timp pot obține Formularul A1?
Dacă ai:
– cel puțin 4 luni de activitate pe teritoriul României de la data înființării societății,
– și îndeplinești condițiile necesare pentru obținerea formularului A1,
Atunci, în termen de 5 zile lucrătoare de la încasarea onorariului vom depune documentația la CNPP iar din acel moment puteți pleca cu salariații în deplasare.
Menționăm că termenul de analiză a documentației depuse către CNPP poate depăși în unele situații și 60 zile calendaristice.
Recomandăm ca angajatul care se va deplasa în statul de detașare să aibă asupra sa și Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS). Pentru mai multe detalii, accesați linkul: https://www.expertmind.ro/servicii/card_sanatate_european/
Cum putem colabora pentru obținerea Formularului A1 și cât costă?
Întreaga procedură va fi 100% online parcurgând următorii pași:
Pasul 1 | Pasul 2 | Pasul 3 |
Oferim consultanță pentru a parcurge criteriile de eligibilitate și oferim recomandări pentru a le putea îndeplini. | Odată stabilit numărul de salariați pentru care este necesar Formularul A1, întocmim documentația și o depunem la CNPP. | Ridicăm cererea cu numărul de înregistrare și Formularele A1 obținute și le transmitem către dumneavoastră, indiferent de locație. |
Pentru tot procesul de analiză a criteriilor, întocmire a documentelor, depunerea acestora la CNPP și trimiterea Formularului A1, onorariul perceput este de 1450 lei/ dosarul societății + 350 lei/ salariat, fără alte taxe suplimentare.
Transmiteți ACUM o solicitare către office.is@expertmind.ro (Expert Mind Iași) și office.b@expertmind.ro (Expert Mind București), iar noi ne ocupăm 100% online de tot procesul de obținere al Formularului A1 în locul dumneavoastră.
Vă ajutăm rapid să obțineți Formularul A1 și să lucrați legal peste hotare!
Alegeți Expert Mind! Suntem o echipă de profesioniști promptă și răspundem mereu solicitărilor dumneavoastră în doar câteva ore!
Pentru mai multe detalii ne puteți contacta la numărul de telefon: 0744 689 706