În fiecare an, fiecare administrator, care deține o societate, are obligația de a face inventarierea patrimoniului, operațiune ce implică parcurgerea și respectarea unor etape și măsuri fără de care ar putea fi influențate rezultatele acesteia.
Scopul inventarierii este acela de a stabili situația reală a tuturor elementelor cu privire la active, datorii și capitaluri proprii ale fiecărei societăți, dar și a bunurilor sau valorilor deținute, acestea aparținând altor persoane juridice sau fizice cu rolul întocmirii situațiilor financiare anuale. Astfel, auditarea tuturor acestor elemente va rezulta o imagine clară și transparentă a poziției financiare, dar și a performanței societății.
Inventarierea trebuie realizată la începerea activității pentru a stabili și evalua elementele de natura activelor cu aport la capitalul social și la patrimoniul societății.
În ceea ce privește elementele de natura activelor, datoriilor și a capitalurilor proprii, inventarierea anuală se face de obicei la încheierea exercițiului financiar, ținându-se cont de specificul activității societății.
Inventarierea se mai impune în următoarele situații:
- în cazul depunerii situațiilor financiare interimare;
- în caz de control, la cererea organelor de control;
- când sunt indicii care arată lipsuri-plusuri în gestiune;
- când intervine o predare-primire de gestiune;
- cu ocazia reorganizării gestiunilor.
În caz contrar, neîndeplinirea obligativității cu privire la inventarierea patrimonială se sancționează cu amendă de la 400 la 5.000 lei.
În cele din urmă, vă urăm mult succes în activitatea dumneavoastră de anul viitor, iar dacă aveți nevoie de consultanță în privința inventarierii anuale a patrimoniului, detaliate mai sus, îi puteți contacta pe contabilii din echipa Expert Mind, gata să vă răspundă la orice întrebare:
- office.is@expertmind.ro (Expert Mind Iași)
- office.b@expertmind.ro (Expert Mind București).