Anul 2023 ne bate la ușă, iar ca orice nou început vine și cu noi obligații și responsabilități. Știați că orice societate este obligată ca anual să întocmească planificarea concediului de odihnă și să-și evalueze salariații?

1.Planificarea colectivă/individuală a concediului de odihnă

Pe primul loc este planificarea colectivă/individuală a concediului de odihnă, despre care este important să știți că se face de către angajator cu consultarea salariatului în cazul celei individuale sau a sindicatului/reprezentantului salariaților dacă ne referim la planificarea colectivă.

Dacă în cazul planificării individuale, perioada prevăzută în care salariatul are dreptul de a efectua concediul de odihnă nu trebuie să depășească 3 luni, planificarea colectivă trebuie să aibă o durată minimă de 3 luni, fără a fi prevăzută durata maximă a concediului, dar care nu va putea depăși sfârșitul anului pentru care acesta a fost programat.

2. Criteriile de evaluare ale salariaților

Un alt criteriu pe care trebuie să îl pui pe lista ta de angajator la început de an este evaluarea angajaților. Aceasta urmărește atingerea obiectivelor de business și eficientizarea metodei de lucru ale salariaților, operațiune impusă cu ultimele modificări ale Codului Muncii. Principalele elemente de la care începe evaluarea sunt: organigrama și fișa postului, acestea fiind stipulate în contractul de muncă, dar și în Regulamentul Intern.

Criteriile de evaluare diferă de la o poziție la alta, însă cele mai importante rămân abilitățile de comunicare, interesul pentru dezvoltarea performanțelor personale, motivația, atitudinea proactivă și spiritul de echipă. Evaluarea se efectuează printr-un document care se semnează de către ambele părți implicate. 

Așadar, vă urăm un an nou productiv pentru afacerea dumneavoastră, iar dacă aveți nevoie de consultanță în privința obligațiilor și responsabilităților enumerate mai sus, nu ezitați să ne contactați echipa noastră de resurse umane: 

  • office.is@expertmind.ro (Expert Mind Iași) 
  • office.b@expertmind.ro (Expert Mind București).