Cosmin Befu
Manager Departament Financiar
Cosmin Befu
Manager al Departamentului Financiar
„Expert Mind pentru mine este în primul rând o familie, aici am reușit să mă dezvolt pe partea profesională, dar și să mă maturizez și toate acestea s-au datorat încrederii care mi-a fost acordată de la începutul colaborării”, astfel descrie compania noastră Cosmin Befu, Manager al Departamentului Financiar.
Acesta a început colaborarea cu echipa Expert Mind pe 13 septembrie 2016 și ne mărturisește că această zi pentru el nu a semnificat ghinionul, ci punctul de plecare în cariera sa profesională.
Cosmin este de părere că „profesia de contabil nu este una foarte ușoară deoarece mereu ai în minte multe proiecte, pe care trebuie să le duci la bun sfârșit, dar în același timp mă hrănesc din multitudinea de provocări zilnice.”
Integritatea, transparența, onestitatea, buna organizare și empatia față de oameni sunt câteva dintre principiile de bază pe care le urmează în activitatea sa profesională, principii pe care le aplică zi de zi în diverse proiecte.
Consideră că a fost o provocare, dar și cel mai de succes proiect la care a lucrat împreună cu întreaga sa echipă a fost „acela de a trece din multitudinea de excel-uri, documente, în aplicația internă de organizare a tuturor informațiilor și activităților. Totodată un impact pozitiv pentru mine a avut-o creșterea echipei de contabilitate și organizarea pe birouri.”

Gândurile de final ale colegului nostru pentru cei 15 ani de Expert Mind sunt: „Felicitări pentru devotamentul de a nu renunța niciodată, de a atinge obiectivele propuse de la an la an și de a menține locul I în topul CECCAR. Mulțumesc tuturor persoanelor care au pus bazele Expert Mind.”
Și noi îți mulțumim Cosmin pentru că ești unul dintre oamenii de bază ai departamentului Financiar-Contabil și că mereu reușești să treci cu brio peste orice provocare.

TELEFON:
0374.884.020
EMAIL:
contabilitate@expertmind.ro