Vă informăm faptul că în cadrul ședinței de Guvern de vineri, 27 noiembrie 2020, executivul a adoptat o ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextual pandemiei COVID 19.

https://horeca.expertmind.ro/

Restaurantele, pensiunile și alte firme din domeniul HoReCa vor putea obține, din anul 2021, ajutoare de stat pentru a compensa o parte din pierderile suferite în anul 2020. Conform proiectului de OUG, ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în vederea acoperirii parțiale a pierderii din cifra de afaceri (sau din rulaj, în cazul agențiilor de turism), suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019, în cuantum de 20%.

Pentru a putea accesa schema, firmele care se încadrează la codurile CAEN autorizate vor trebui să aibă cifra de afaceri pe anul 2020 certificată prin bilanț (reamintim ca formularul de bilant se va publica la inceputul lunii februarie 2021).

Beneficiarii schemei sunt:

• agențiile de turism licențiate care desfășoară activități conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990;
• structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590;
• structuri de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630.

Bugetul schemei de ajutor de stat este estimat la 500 milioane euro, echivalent lei. Prin schema de ajutor de stat se acordă ajutoare de stat unui număr estimat de 73.211 de beneficiari, dintre care 15.168 structuri de cazare, 52.583 structuri de alimentație și 5.460 agenții de turism.

Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar este de 800.000 euro/întreprindere. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, şi anume înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe.