Prin Legea nr. 129 din 21 iulie 2019 a fost instituită obligativitatea SRL-urilor de declarare a beneficiarului real la Oficiul Registrului Comerțului. Prin beneficiar real înțelegem persoana sau persoanele fizice care deţin ori controlează în cele din urmă o persoană juridică, în mod direct sau indirect, prin participație la capitalul social al persoanei juridice într-un procent de peste 25%. |
Sancțiunea pentru nedepunerea declarației privind beneficiarul real o reprezintă amenda de la 5.000-10.000 lei și dizolvarea societății în cazul în care în termen de 30 zile de la comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției nu se depune declarația. |
• Termenul de depunere: 21 iulie 2020 • Obligații viitoare: ulterior anului 2020 declarația privind beneficiarul real se va depune anual sau ori de câte ori va interveni o modificare privind structura asociaților/consiliului de administrație sau a cărților de identitate ale acestora, în termen de 15 zile de la data la care a survenit modificarea. |
Iasi: 0374 884 025
Bucuresti: 0374 437 378