Anul nou se apropie cu pași repezi, iar la final de an,  pe lângă febra sărbătorilor de iarnă, știm că se apropie termenul de depunere al situației financiar-contabile, iar astăzi ne-am propus să analizăm bilanțul contabil, o operațiune obligatoriu de îndeplinit de către toate societățile.

Bilanțul contabil este un document financiar de bază și în același timp instrumentul de monitorizare și evaluare al activității unei societăți, organizație non-profit sau agenții care se întocmește periodic și exprimă în sume/cifre sumarul activității și totodată evoluția acesteia.

La întocmirea bilanțului, activitatea societății este împărțită în două coloane: activ și pasiv. Acestea exprimă încasările din activități proprii, respectiv datoriile și capitalul propriu.

Deși majoritatea antreprenorilor văd bilanțul contabil doar ca pe o obligație fiscală, acesta poate fi inclusiv un instrument de analiză prin care se evaluează activitatea economică, planificare, cât și dezvoltare a activității unei societăți pentru a reduce pierderile și a dezvolta proiecte de buget pentru activitățile următoare.

Conform legislației, bilanțul contabil se întocmește la sfârșitul fiecărui an, respectiv 31 decembrie și se depune în termen de 150 zile de la încheierea exercițiului financiar, de exemplu 30 mai 2022. În cazul entităților precum ONG-urile, termenul de depunere este de 120 zile de la încheierea exercițiului financiar.

Nerespectarea termenului de depunere al bilanțului contabil atrage după sine sancțiuni contravenționale:

  • cele referitoare la întocmire și semnare, cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei
  • cea referitoare la depunerea în termenul legal cu: 
  • amendă de la 300 lei la 1.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 și 15 zile lucrătoare, 
  • cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 și 30 de zile lucrătoare 
  • cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile lucrătoare.

Acestea fiind spuse, sperăm să aveți un bilanț pe plus și un 2023 cât mai productiv, iar dacă aveți nevoie de ajutor în ceea ce privește bilanțul contabil, echipa de contabili din Expert Mind, este gata să vă răspundă la orice nelămurire aveți: 

  • office.is@expertmind.ro (Expert Mind Iași) 
  • office.b@expertmind.ro (Expert Mind București).