Vă informăm faptul că în Monitorul Oficial nr. 988/26.10.2020 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 181, prin care s-au aprobat o serie de măsuri fiscal – bugetare, precum și o procedură simplificată de acordare a eșalonarii la plată pentru cel mult 12 luni, fără a se solicita constituirea de garanții, pentru contribuabilii care au fost buni platnici până la data intrării în starea de urgență, indiferent de forma de proprietate.
- Facilitățile fiscale aprobate în această Ordonanță sunt:
- Procedură simplificată de acordare a eșalonării la plată: Persoanele fizice și juridice vor putea aplica pentru procedura simplificată de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligațiile bugetare principale și accesorii a căror scadență s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
Pentru a beneficia de eșalonarea la plată, debitorul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să depună cererea până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
- să nu se afle în procedura falimentului;
- să nu se afle în dizolvare;
- să nu înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență și nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
- să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost stinsă, condiția se consideră îndeplinită;
- să aibă toate declarațiile fiscale depuse, conform vectorului fiscal.
Eșalonarea la plată nu se acordă pentru obligațiile fiscale în sumă totală mai mică de 500 lei în cazul persoanelor fizice și 5.000 lei în cazul persoanelor juridice.
De asemenea, se suspendă executarea silită pentru obligațiile bugetare care fac obiectul eșalonării la plată precum și pentru cele care constituie condiție de menținere a valabilității înlesnirii la plată.
Pentru debitorii care au în derulare o eșalonare la plată, organul fiscal competent, reface din oficiu graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. Noul grafic de eşalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.
Pe perioada eșalonării la plată, obligațiile bugetare ce fac obiectul eșalonării, precum și cele care constituie condiție de menținere a valabilității eșalonării la plată nu se consideră restante.
Ulterior publicării Normelor de aplicare vom reveni cu clarificări în ceea ce privește procedura simplificată de eșalonare a datoriilor, precum și cu alte informații necesare in acest proces.
- Cheltuielile privind testele covid-19: Se introduc în categoria veniturilor neimpozabile din salarii și asimilate salariilor, avantajele reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate de angajator/plătitor cu efectuarea testelor medicale de diagnosticare a infectiei COVID-19 pe perioada instituirii stării de urgență sau de alertă, la inițiativa angajatorului/plătitorului,pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor. Pentru firmele plătitoare de impozit pe profit acestea sunt cheltuieli deductibile integral. Acest lucru nu presupune decontarea banilor de la stat, ci doar faptul ca sunt luate in calcul alaturi de cheltuielile perioadei, ca fiind deductibile la calculul impozitului pe profit.
- Prorogare termene: Pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data de 21 martie 2020 și neachitate până la 25 decembrie 2020 inclusiv, nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere. De asemenea, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită până la această dată.
- Nedatorarea de accesorii pentru eșalonări: Pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare neachitate până la data de 25 decembrie 2020 inclusiv, nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități. Condițiile de menținere a valabilității eșalonărilor la plată se suspendă până la 25 decembrie 2020 inclusiv.
- Impozitul specific: Contribuabilii obligaţi la plata impozitului specific unor activităţi, potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, în anul 2020, nu datorează impozit specific pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanţei și 31 decembrie 2020 inclusiv;
- Alte modificări legislative:
- Case de marcat: Se suspendă până la data de 31 decembrie 2020 aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, de aplicare a amenzii de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a dispoziţiilor prevăzute la art. 3.1 alin. (4) privind obligaţia de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF.
- Rambursare TVA cu control ulterior: Deconturile de TVA prin care se solicită rambursare, depuse până pe data de 25 ianuarie 2021, se vor soluționa de către organul fiscal, prin efectuarea ulterioară a inspecției fiscale.
Excepție fac situațiile în care organul fiscal constată că există riscul unei rambursări necuvenite sau alte situații precum un grad de risc fiscal ridicat (precum: suma solicitată la rambursare este mai veche de 12 luni, contribuabilul este la prima rambursare după înregistrarea în scopuri de TVA etc).
- Impozitul pe clădiri: S-a stabilit termenul de 2 decembrie 2020 până la care consiliile locale pot adopta hotărâri privind reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de până la 50%, pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice.