I. Vă informăm că a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 481 din data de 05.06.2020, Ordinul nr. 457/2020 prin care se aprobă modelul documentelor prevăzute în OUG nr. 92/2020 pentru recuperarea de la AJOFM a procentului de 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut aprobat.
În data de 09.06.2020 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 484, Ordinul nr. 456/2020 prin care se aprobă modelul documentelor prevăzute în OUG nr. 92/2020 prin care se acordă angajatorilor 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei, dacă angajează până la data de 31.12.2020 persoane cu vârsta peste 50 ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgență sau a stării de alertă sau între 16 și 29 ani care sunt inscrise la AJOFM în căutarea unui loc de muncă.
Așadar, pot fi depuse dosarele de convenție pentru cele două categorii menționate mai sus iar pentru salariații care au revenit în activitate cu luna iunie 2020 puteți solicita recuperarea sumelor reprezentând 41,5% din salariul de bază brut începând cu luna iulie 2020.
II. Conform unei conferințe de presă susținută în data de 09.06.2020 de către Președintele României, Klaus Iohannis, începând cu data de 15.06.2020 se redeschid MALL-urile (fără restaurante și locurile de joacă), grădinițele și creșele private, after school-urile, sălile de fitness și piscinele exterioare.
De asemenea, sunt posibile organizările de evenimentele private cu 20 de persoane în interior și 50 de persoane în exterior.
III. Vă aducem la cunostință un proiect de lege pentru stabilirea indicatorilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economie care a fost adoptat de Senat și Camera Deputaților și care a fost transmis către Președintele României pentru promulgare. Conform acestui proiect de lege, vor exista 11 tipuri de salarii minime diferențiate în funcție de pregătirea profesională a salariatului și de postul ocupat.
Proiect de lege:
Art. 1. – Prezenta lege garantează dreptul tuturor salariaţilor la plata unui salariu brut lunar, diferențiat pe criteriul nivelului de studii în cadrul unui program normal de lucru.
Art. 2. – Cuantumul salariului brut lunar se stabileşte prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii.
Art. 3. – Prezenta lege stabilește coeficienții minimali de ierarhizare salarială pentru sectoare de activitate pentru care nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul întregului sector de activitate și pentru care nu există legi speciale privind salarizarea sau contract colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare, cu respectarea prevederilor art. 2.
Art. 4. – Coeficienţii minimali de ierarhizare sunt aplicabili pentru toate categoriile de salariaţi încadraţi pe funcţii pentru care este obligatoriu un nivel de calificare potrivit anexei la prezenta lege.
Art. 5. – Anexa face parte din prezenta lege, iar coeficienţii prevăzuţi au caracter minimal.
Astfel, pentru stabilirea salariului brut de încadrare se va aplica un coeficient la salariul minim pe economie, în prezent 2230 lei.
Modalitati de obtinere a beneficiilor acordate angajatorilor
Pentru a beneficia de decontarea sumelor pentru o perioadă de 3 luni angajatorii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- Contractele de muncă ale salariaților au fost suspendate pentru șomaj tehnic în perioada stării de urgență sau de alertă (art. 52, alin. 1, lit. C din Codul Muncii) pentru o perioada de cel puțin 15 zile;
- Să mențină raporturilor de muncă până la data de 31 decembrie 2020, cu excepția lucrătorilor sezonieri (încetarea contractului de muncă poate interveni din motive neimputabile angajatorului: demisia salariatului, pensionarea sau decesul acestuia);
În vederea decontării sumelor, angajatorii suportă integral contravaloarea salariilor angajaților și ulterior, începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, depun, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în raza cărora își au sediul social o serie de documente aprobate prin ordin al președintelui ANOFM.
Decontarea din bugetul asigurărilor pentru șomaj a sumelor se face în conturile deschise de angajatori la intituțiile de credit și se efectuează în termen de cel mult 10 zile de la data îndeplinirii de către angajatori, potrivit legii, a obligațiilor declarative și de plată aferente veniturilor din salarii.
În data de 09.06.2020 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 484, Ordinul nr. 456/2020 prin care se aprobă modelul documentelor prevăzute în OUG nr. 92/2020 prin care se acordă angajatorilor 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei, dacă angajează până la data de 31.12.2020 persoane cu vârsta peste 50 ani sau între 16 și 29 ani care sunt inscrise la AJOFM în căutarea unui loc de muncă.
Notă: Persoanele în vârstă de peste 50 de ani angajate trebuie să fi avut raporturile de muncă încetate, pe perioda stării de urgență sau alertă, din motive neimputabile lor.
Pentru obținerea acestui beneficiu se întocmește un dosar de convenție care se depune la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București. Ulterior, lunar, până pe data de 25 inclusiv a lunii următoare lunii pentru care solicită această sumă, se depune dovada menținerii condițiilor pentru decontarea sumelor.
Angajatorii au obligația menținerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de minimum 12 luni de la împlinirea termenului de 12 luni pentru care au obținut beneficiul.
Angajatorii care beneficiază de subvențiile de mai sus și care încetează contractele individuale de muncă ale salariaților anterior termenelor stabilite (31 decembrie 2020 – pentru decontarea a 41,5% din salariul sau 12 luni – in cazul angajarii tinerilor intre 16 si 29 ani si a persoanelor peste 50 ani) sunt obligați să restituie, în totalitate, către AJOFM sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă anterior termenului menționat, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării contractelor individuale de muncă, dacă încetarea acestora a avut loc în temeiul art. 55 lit. b) (acordul părților), art. 56 alin. (1) lit. d) și e) (nulității contractului și reintegrare în funcția ocupată) și art. 65 (desființarea locului de muncă) din Legea nr. 53/2003.
Sumele vor fi decontate doar pentru timpul efectiv lucrat sau perioada în care salariatul a fost în concediu de odihnă și nu se acordă pentru perioada în care raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor încadrate în baza convenției sunt suspendate.
Sumele primite ca și subvenție nu se cumulează, pentru același angajat, cu subvențiile care se acordă angajatorilor care au încheiat cu agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, respectiv a municipiului București contracte sau convenții în temeiul art. 80, 85 și 93^4 din Legea nr. 76/2002.